Cel mai frumos cadou de ziua mea: susținem Studiourile Ferentari

 

Monica Felea Asociația Ferentari

78.76% Complete
3,938 RON
Sumă strânsă
5,000 RON
Target
32
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Știu de mult timp despre PlayHood și ce fac Ionuț și Mădălina cu copiii în Ferentari, iar în 2017 am avut șansa de a petrece 2 zile cu o parte dintre ei. Sunt 2 zile pe care nu le voi uita niciodată, s-au întâmplat la Divan, la Craiova (pentru că nimic nu e întâmplător), au fost zile cu un spectacol de teatru marca PlayHood, cu un film dezbătut cu pasiune, cu un parc de distracții și multe discuții cu puștii din trupă, unele în glumă, altele foarte serioase. S-a râs mult, s-a dansat, s-a și plâns, că așa e alături de ei, dar cert este că atunci, acolo, s-a întâmplat unul din momentele alea pe care nu le întâlnești des în viață. În care înțelegi. Fotografiile sunt de atunci și spun mai mult decât cuvintele mele.

Pentru toate lecțiile pe care le-am învățat atunci și de atunci până azi de la ei, îmi donez ziua de naștere lor, puștilor din Ferentari cărora Ionuț și Mădălina le-au creat un loc în care să se exprime, să creeze, să danseze, să fie actori, muzicieni, regizori, artiști, copii ca toți ceilalți, în ciuda vieții de dincolo de pereții Studioului. 

Am cunoscut mulți oameni care fac bine în anii ăștia de când sunt în București, însă dacă ar fi să aleg un singur exemplu de oameni care fac bine real altor oameni, aș alege Studiourile Ferentari și tot ce se întâmplă acolo. Ca să se întâmple în continuare este nevoie de alți oameni buni care să îi susțină, așa că vă rog să o faceți.


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Promovarea educației, artei și culturii în rândul copiilor și adolescenților din Ferentari.

SUSŢIN PROIECTUL

PlayHood

PlayHood este o comunitate de copii și adolescenți mentorați și coordonați de către Mădălina Dorobanțu și Ionuț Oprea, actori profesioniști. Împreună au pus bazele unei trupe de teatru, pentru a identifica resurse și soluții educaționale alternative și pentru a adresa direct excluziunea școlară, analfabetismul funcțional și alte aspecte care împiedică dezvoltarea coerentă a tinerilor.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

32 Donații

Să fie mulți, minunați și plini de iubire!
16 Jan 2023

La mulți ani!!

150 RON
La mulți ani, om bun!
13 Jan 2023
La Mulți Ani, Monica! Felicitări, Studiourile Ferentari, pentru toți ce faceți!
13 Jan 2023

Anonymous

55 RON
13 Jan 2023
:*
13 Jan 2023

Rareș Helici

200 RON
12 Jan 2023

Anonymous

100 RON
12 Jan 2023
la mulți ani, Monica!
12 Jan 2023

Mihaela

100 RON
12 Jan 2023

Anonymous

30 RON
12 Jan 2023
150 RON
12 Jan 2023
12 Jan 2023
12 Jan 2023
La cât mai multe proiecte de suflet și la cât mai multe zâmbete! Mulți ani sa trăiești!
12 Jan 2023

Anonymous

53 RON
12 Jan 2023

Anonymous

100 RON
La mulți ani minunați!
12 Jan 2023

Mihaela Gheață

50 RON
La multi ani, Monica! Energie cât cuprinde pentru proiectele faine în care te implici. hugs!
12 Jan 2023
La multi ani, draga Monica!
12 Jan 2023
Much love
12 Jan 2023

Iela și Alex

300 RON
La mulți ani fată bună, frumoasă, amuzantă, făină, într-un cuvânt: delcampioană.
12 Jan 2023
În fiecare moment în care te îndoiești de tine, oprește-te câteva secunde și adu-mi aminte să te privești prin ochii mei și ai oamenilor care îți sunt aproape! Te iubesc! Cu bucurie și iubire să-ți fie mereu! ♥️
12 Jan 2023
Succes pe mai departe!
12 Jan 2023

Cosmin Tița

100 RON
La mulți ani, Monica.
12 Jan 2023
La multi ani!!! Sa fii sanatoasa si fericita.
11 Jan 2023
11 Jan 2023

Anonymous

100 RON
La mulți ani!!!
11 Jan 2023
Toți copiii din toate universurile (cum spune fiică-mea) ar trebui să aibă acces la un spațiu sigur așa cum sunt Studiourile Ferentari (felicitări tutror celor implicați în proiect! un bravo uriaș!). Am suferit mult atunci când făceam voluntariat din frustrare, neputință, imposibilitatea de a face mai mult decât făceam până când am înțeles că îmi setasem greșit dorința de a salva lumea. Așa că am învățat cu pași mici că fiecare pas mic este unul uriaș. Și în continuare învăț despre asta de la oameni magici așa cum este Monica! Apreciere și respect infinite, om frumos!
10 Jan 2023
La multi ani, Monica, pentru jooi!
08 Jan 2023

Ada Solomon

150 RON
mulți ani voioși și plini de energie! și ție, Monica și minunaților de la Asociația Ferentari
08 Jan 2023
08 Jan 2023
Monica Felea : Asociația Ferentari
Cel mai frumos cadou de ziua mea: susținem Studiourile Ferentari